Discriminarea se învaţă, dar se şi dezvaţă, nu-i aşa?
Am îndrăznit să formulez un titlu ce conține retorică de consens pentru că vă propun să explorăm trei idei de bun simț:
1) Spațiul social interacțional școlar presupune multe provocări (imposibil sau greu de controlat), dar și soluții la îndemână (de exemplu învățarea prin proiect);
2) Curriculumul oficial nu garantează experiențe de calitate, cu impact asupra elevilor. Jocul explicit-implicit, curriculumul ascuns (adică ceea ce se învață fără să fie „predat”) uneori poate sabota intențiile explicite ale școlii;
3) Să gândim local nu mai este suficient, avem nevoie de înțelegerea cetățeniei în context global.
Acum câţiva ani, pe 9 octombrie, vizitând o şcoală, am fost invitată să particip la activităţile de educaţie interculturală organizate în acea zi. Clasa a VIII-a A urmărea filmul Lista lui Schindler în sala de festivităţi, clasa a VIII-a B asculta manele in camera alăturată. Amintirea acelei situaţii m-a bântuit multă vreme. Explicit, şcoala derula activităţi de promovare a diversităţii. Implicit, discrimina, prin aşteptări şi practici care perpetuau stereotipurile.
Pe de o parte, experiența reflectă modul în care „genotipul” identităţii se converteşte în „fenotipul” discriminării. Pe de altă parte, mi-a revenit în minte în luna mai 2016, când au fost aprig discutate propunerile de revizuire a curriculumului pentru ciclul gimnazial. Dezbaterile m-au făcut să mă gândesc la jocul (uneori pervers) dintre explicit şi implicit în spațiul educațional.
Unii specialiști și reprezentanți ai societății civile au propus ca Drepturile copilului să fie studiate timp de un an școlar. Ulterior, Educația socială a apărut ca disciplină obligatorie pe durata celor patru ani de gimnaziu. Concret, în cadrul acestei discipline generice, elevii urmează să aibă o oră pe săptămînă de Gândire critică și drepturile copilului la clasa a V-a, Educație interculturală la clasa a VI-a, Educație pentru cetățenie democratică la clasa a VII-a și Educație economico-financiară la clasa a VIII-a.
Nu mă îndoiesc că este binevenită abordarea explicită a drepturilor copilului sau managementului diversității. În același timp, mă preocupă faptul că gândirea critică, elementele de interculturalitate sau respectarea drepturilor copiilor trebuie să se regăsească zi de zi în viața copiilor și adulților și nu neapărat în cadrul unor discipline de studiu.
Prezenţa explicită în programul şcolar poate fi o pre-condiție, dar nu garantează învăţare de calitate. Cunoașterea constituției SUA se dovedește a fi mult mai bună și cu efecte pe termen lung dacă se realizează prin activități practice, de genul analizei spețelor din procesele reale decât prin studierea ca disciplină de învățământ.
Este important modul în care copiii învață despre drepturile lor, dar și modul în care sunt recunoscute, respectate și activate în interacțiunile cotidiene.
De ce dau aceste exemple?
Cercetările arată că adolescenții și copiii își dezvoltă cel mai bine abilitățile non-cognitive prin experiențe în timp real, atunci când au ocazia să ia decizii care contează pentru viața lor și au rol activ în procesul de învățare.
- Cât de frecvent au copiii și adolescenții din școlile noastre ocazia să exerseze astfel de abilități?
- Unde și cum practică solidaritatea, comparativ cu competiția și individualismul?
- Cât de des sunt doar receptori și executanți pasivi ai unor scenarii de învățare și formare proiectate de adulții din jurul lor, profesori și părinți?
Citește și Citim, învățăm, creștem egali
Nu este suficient să ai în școală un curs de drepturile copilului dacă în continuare copiii sunt abuzați, iar perspectiva lor, ignorată. Explicit, fără îndoială că întotdeauna vom avea discursuri paralele și o retorică de consens cu privire la teme și probleme sensibile.
Ce poți face astfel încât, în mod autentic, să cultivi copiilor un sentiment al solidarității, responsabilității împărtășite și grijii față de ceilalți și față de natură?
Pe de o parte, părinte sau profesor, ești un exemplu. Pe de altă parte, poți construi situații în care să-i implici în contexte de învățare generate de realitate, din care să proiectezi sarcini care să stimuleze răspundere individuală, participare și responsabilitate față de comunitate. La întrebarea „Cum faci asta?”, unul dintre răspunsurile mele este: stimulând învățarea prin proiecte (mai multe informații aici).
John Dewey este unul dintre cei mai cunoscuți avocați ai învățării prin proiecte. Filosoful american consideră școala ca societate în miniatură, care stimulează interesele copiilor, învățarea prin experiență și pregătirea pentru democrație. Învățarea prin proiect este o abordare pedagogică focalizată pe elev inspirată de constructivism, ce constă în investigația aprofundată (individuală, în grupuri mici sau mari) a unei teme sau probleme ce captează interesul, energia și timpul elevilor. Se evaluează deopotrivă procesul și produsele. Realizând proiecte, nu doar vorbeşti despre discriminare, ci explorezi problema justiției sociale, rezolvi probleme reale legate de discriminare și realizezi produse concrete.
Ce mă face, de mult timp, susținătoarea învățării prin proiect?
Complexitatea și impactul acestei abordări, care presupune: dimensiunea cognitivă (ce înveți?); dimensiunea socio-relațională (co-responsabilitate față de ceilalți); dimensiunea afectivă (cum te simți?) și dimensiunea civică (cum contribui la îmbunătățirea vieții în comunitatea mea?).
Activitățile din proiecte favorizează atât consolidarea unor cunoștințe și abilități, cât și cultivarea unor dispoziții față de învățare și a spiritului civic în comunitate. Toate aceste aspecte se regăsesc explicit și implicit în orice proiect, realizat și la vârste mai mici, dar și cu tineri și adulți. Diferă complexitatea problemelor abordate și rafinamentul proceselor implicate în învățare.
Am pornit de la ideea că „genotipul” identităţii se converteşte în „fenotipul” discriminării. Faţetele identităţii, şlefuite în timp, pot deveni ţintele discriminării: apartenenţa etnică, religia, genul, clasa socială, dizabilităţile, limba. Valurile de migrație recente, precum și atacurile teroriste au adus în atenția noastră ideea de cetățean al lumii globalizate. Nu mai este suficient să ne referim doar la propria experiență, dar este nevoie să plecăm de aici.
Pornim, în cercuri concentrice, de la ceea ce trăim noi la ceea ce se întâmplă dincolo de noi, în lume. Experiența de lucru în proiecte conduce către înțelegerea unor fenomene complexe, la scară largă, interconectate. Elevii investighează probleme reale, explorează cauzele și propun soluții sustenabile, folosind spiritul critic, exersându-și empatia, grija, respectul.
Așa cum discriminarea se învață, prin astfel de activități copiii și tinerii pot ajunge la cauze și efecte, înțelegerea comportamentelor și valorilor și la interpretarea interdependeței dintre economic, cultural, politic, social. Prin proiecte, reflectă critic asupra moștenirilor și tendințelor din proprile spații culturale, își imaginează scenarii diferite privind viitorul și își asumă răspunderea pentru acțiunile lor.
Cum spuneam la început: Discriminarea se învaţă, dar se şi dezvaţă. Nu-i aşa?
de Cătălina Ulrich
Cătălina Ulrich este prof. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti. Este interesată de problematica echităţii şi diversităţii în educaţie din diverse perspective (politici, evaluarea programelor, abordări post-moderne, construcţia identitară a elevilor şi profesorilor, calitatea interacţiunilor în spaţiul şcolar, educaţie civică, dezvoltare profesională). Este titulara cursurilor Sociologia educaţiei, Teoria şi practica educaţiei civice, Strategii de intervenţie socio-educaţională în situaţii de risc (licenţă), Construirea şi conducerea echipelor, Învăţarea prin cooperare. Metode interactive de predare – învăţare (master).
A coordonat studii naţionale de evaluare şi cercetări în domeniul educaţiei pentru grupuri dezavantajate, formarea profesorilor, educaţie timpurie, discriminare multiplă. Folosind cu precădere o metodologie calitativă de cercetare în cadrul unor proiecte internaţionale, a colaborat cu SLO, INTRAC, UNICEF, Open Society Institute, WB, IOM, OSF Soros, EFA, Wolfensohn Institute, Bernard Van Leer Foundation, ISSA, UNESCO.
Ca bursieră Fulbright Post Doc Senior Award la University of Urbana-Champaign a realizat studii de caz în Illinois, New York şi Alabama. Stagiul de cercetare din SUA Project-based Learning: A Multicase Research Project with a Focus on Education for Diversity in U.S. Secondary Schools and Teacher-Education Programs (2011-2012) continuă prin cursurile susţinute şi proiectele de cercetare în desfăşurare.
