Cum mă afectează pe mine discriminarea făcută de alții, chiar dacă eu nu discriminez pe nimeni

Cum mă afectează pe mine discriminarea făcută de alții, chiar dacă eu nu discriminez pe nimeni

Citind și analizând articole din presă, lucrări științifice, interviuri, diverse puncte de vedere și intervenții referitoare la drepturi sau despre luarea acestora, am remarcat (cu puține excepții) caracterul lor ”obiectiv”: oferim argumente solide (economice, sociale, morale, politice, culturale, chiar filosofice), care dovedesc, fără putință de tăgadă, că discriminarea, de orice fel, este rea și, pe cale de consecință, că incluziunea este bună. Și, de asemenea, având în vedere forța argumentelor prezentate, considerăm că toată lumea ar trebuie să fie de acord ca, din secunda următoare, să se renunțe la orice discriminare! După care, mergem fiecare la treaba lui, convinși fiind că trăim, deja, într-o lume mai bună.

După un timp vedem, însă, că oamenii continuă, în ciuda ”luminii” oferite, să se comporte la fel, ”irațional”, discriminând diferite persoane sau grupuri. Dincolo de faptul că supraestimăm capacitatea oamenilor de a lua decizii raționale (vezi, ca exemple, studiile lui Richard Thaler), oamenii își schimbă comportamentul numai dacă percep că ar avea ceva de câștigat din respectiva schimbare.

De aceea, cred eu, nu este suficientă prezentarea ”obiectivistă” a argumentelor anti-discriminare: ele trebuie ”intoarse” pentru a fi percepute din perspectiva intereselor și nevoilor individuale: cum mă afectează pe mine discriminarea din societate, chiar dacă eu nu discriminez pe nimeni. Și am început să mă gândesc cum sunt afectate drepturile mele fundamentale prin faptul că, în școală, unii copii (săraci sau provenind din familii mai puțin educate, de etnie romă sau cu dizabilități etc.) sunt discriminați.

• Nivelul de educație se corelează pozitiv cu angajarea: conform unui studiu realizat pentru UNICEF, fiecare an în plus de educație crește șansele de angajare cu 8%. Cei care nu au acces la educație și la calificări profesionale vor beneficia de asistență socială și vor fi șomeri perioade lungi de timp, poate chiar întreaga viață. Deci, vor fi consumatori de resurse, de bani publici, care, nu-i așa, trebuie strânși de undeva. Ca urmare, pentru a fi procurate aceste resurse, regimul de taxare a economiei va fi, în continuare, mare. Operatorii economici vor avea cheltuieli mari, care le vor afecta atât productivitatea (deci și șansa de a vinde și de a supraviețui pe piață), cât și posibilitatea de a crește salariile propriilor angajați. Nici în sectorul bugetar (acolo de unde vin eu) nu vor crește salariile pentru că, pe de o parte, nu vor fi resurse, dar și pentru că, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru între salariile din economie și cele din sectorul bugetar. Deci, discriminarea din educație îmi micșorează salariul (indiferent dacă lucrez în sectorul public sau în cel privat).

• Cei care nu au acces la educație de calitate vor îngroșa rândurile analfabeților funcționali (peste 40% din populația școlară, conform PISA). Pe cale de consecință, ei vor avea slujbe prost plătite(dacă le vor avea și pe acelea – v. punctul anterior): fiecare an de educație în minus scade veniturile cu 8% (conform aceluiași studiu UNICEF). Ca urmare, contribuțiile de asigurări sociale vor fi mai mici și, pentru că peste trei ani și jumătate voi ieși la pensie, acest lucru mă afectează direct: pensia mea va fi mai mică din cauza discriminării din educație.

• Din același motiv (o parte însemnată din populația școlară, care nu beneficiază de o educație de calitate), cei care termină, de bine de rău, școala vor avea salariile cele mai mici și vor cumpăra mai puțin. Ca urmare, sumele încasate din TVA, din care se finanțează cheltuielile publice pentru educație, sănătate etc., vor fi mai mici. De aceea, discriminarea din educație îmi limitează dreptul la educație pe tot parcursul vieții (vedeți ce bine stă România la acest indicator...), dreptul la sănătate și chiar dreptul la viață (pentru că din lipsă de fonduri, s-ar putea ca spitalul de care voi avea, cu siguranță, nevoie să nu-mi poată oferi tratamentul adecvat).

• În plus, nivelul de educație se corelează pozitiv cu cel al sănătății (date de la OECD, confirmate de același studiu al UNICEF, care arată că fiecare an în plus de educație scade șansele de îmbolnăvire cu 8%). Ca urmare, cei care nu beneficiază de educație vor avea mai multă nevoie de servicii de sănătate, încărcând bugetul, și așa mic, al sănătății și afectând, astfel, și mai mult, capacitatea statului de a-mi asigura dreptul la viață și la sănătate.

• Cei marginalizați, excluși, discriminați tind să creeze culturi de grup, de tip ”cult-like” (adică, asemănătoare unei secte religioase): foarte puternice, foarte coezive, dar și ostile celor care nu aparțin culturii respective. Ca urmare, având în vedere că nevoia de apartenență este o nevoie fundamentală (apud Maslow), cei excluși, discriminați, marginalizați au toate șansele să adere la grupuri fundamentaliste – folosite, cu succes, în scopuri teroriste. Deci, discriminarea în educație îmi afectează dreptul la viață, la siguranță personală și la liberă circulație.

• Mai mult, conform datelor OECD, nivelul de educație se corelează negativ cu criminalitatea: procentul persoanelor cu nivel redus de educație și fără calificare, din totalul populației încarcerate, ajunge la 90%. Ca urmare, discriminarea în educație (care duce la marginalizare și excludere) îmi afectează dreptul la siguranță personală și, la limită, dreptul la viață.

• În sfârșit, nivelul de educație se corelează pozitiv (tot pe baza datelor OECD), cu participarea socială (inclusiv voluntariatul și participarea la inițiative civice) și politică (intenția de vot, apartenența la un partid politic etc.) – deci cu însăși esența democrației. Mai mult, regimurile politice totalitare, fundamentalismul de orice fel și populismul se sprijină pe lipsa de educație a votanților. Ca urmare, discriminarea în educație afectează în mod direct dreptul meu de a trăi într-o societate democratică.

Deci, discriminarea nu este ceva care se întâmplă la alții și îi afectează doar pe ceilalți. Discriminarea ne afectează pe toți și pe fiecare în parte. Ca urmare, cred eu, lupta împotriva discriminării din școală și, în general, din societate, nu trebuie considerată una doar morală, de amorul artei și al dreptății, ci una foarte personală: discriminarea (chiar discriminarea altora) mă face mai sărac, mai bolnav, mai expus criminalității și, în general, mai nesigur de ziua de mâine.

de Șerban Iosifescu

Șerban Iosifescu este Doctor în Științele Educației,  preşedinte al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). Are experiență ca profesor în învățământul preuniversitar și superior, în educația adulților și formarea formatorilor, precum  și în cercetarea educațională. A publicat pesteeste 50 de lucrări cu subiecte legate de educație. Este expert internațional - Banca Mondială și Comisia Europeană.