Manichiura de balaur

Încep acest text un pic timorată de nivelul articolelor anterioare din serie, scrise de oameni pe care îi apreciez de la foarte mult în sus.

Da, urmează o variantă cu mai puține cuvinte, dar mai multă autobiografie, despre discriminarea subtilă, inconștientă, pe care de cele mai multe ori nici n-o mirosim – nici la noi, nici la cei din jur.

De-aici încolo scriu ca activistă pentru educație și justiție socială, educator muzeal și fost cadru didactic. Totuși, lucrurile pe care urmează să le citiți nu se referă la instituții anume, ci la practici pe care le-am tot văzut în societatea românească.

Mai întâi scriu ca membră a asociației Human Catalyst, care de 2 ani luptă pentru finanțarea publică a programului „Școala după școală”. Un pas cheie pentru reducerea inechității din sistemul de învățământ – accesul la resursa educațională.

Scriu și ca educator muzeal la Muzeul Național de Artă al României, unde majoritatea „educabililor” provin din medii privilegiate – clasă socială (aproximativ) medie, cu părinți cu educație cel puțin medie ș.a.m.d. La MNAR oferim, însă, gratuitate școlilor și asociațiilor care deservesc grupuri dezavantajate, iar asta sunt convinsă că se întâmplă la majoritatea instituțiilor similare - este foarte important.

A treia perspectivă din care scriu e cea a cadrului didactic care am fost pentru o scurtă, dar profund marcantă perioadă. Am predat la 18 clase de gimnaziu și am fost dirigintă la o școală cu 1500 de copii, într-o comunitate de romi din țară. Nu mai predau, dar mențin o iubire activă și responsabilitate pentru comunitatea de la care continui să învăț. Din păcate am aflat că în jur de 1000 de copii de acolo nu au fost niciodată înscriși la școală.

Accesul la resursa educațională este foarte important!

Dar nu suficient.

Dacă eu, copil fiind, merg la afterschool și tratamentul pe care îl primesc mă face să mă simt prost sau sărac față de colegi, fie nu voi mai merge, fie voi urî experiența și voi acumula traumele necesare unui dezangajament total de la binele societății. Pentru că acest bine la mine nu ajunge niciodată.

Dacă merg la muzeu și nu înțeleg ceea ce mi se prezintă, pentru că nu am mai auzit în viața mea de așa ceva și nu am pe ce să așez informațiile noi, care poate nu au nicio relevanță pentru viața mea cotidiană... fie nu voi mai merge, fie o voi face „pentru că trebuie”, ceea ce e cam același lucru.

Dacă merg la școală și profesorii îmi transmit prin toți porii că nu se poate lucra cu mine, că eu nu sunt normal, că eu nu merit - fie nu voi mai merge, fie voi interioriza lecția asta atât de bine cât să le-o transmit apoi și copiilor mei.

Discriminarea în educație e un balaur cu muuulte capete. Impresia mea e că de cele mai multe ori îi tăiem doar unghiile, le curățăm și le pictăm în culorile care se poartă prin UE.

Eu una continui să cred în adaptarea – pe bune! - a activităților educative la nevoile și experiența beneficiarilor, căci ei joacă rolul principal în propriul proces de învățare și creștere ca om. Susțin în continuare importanța motivării – da, inclusiv financiare! - și a formării cadrelor didactice pentru conștientizarea propriilor prejudecăți. Cu toții avem din belșug! Mișună ideile preconcepute prin noi și ies la iveală pe cele mai neașteptate și toxice căi cu putință. Iar în condițiile dure de stres pe care le implică profesoratul, mai ales pentru cadrele insuficient pregătite, căile astea sunt mai nebănuite decât ne amintim din anii de școală. Așa că eu una îmi doresc o rețea solidă de suport, psiho-emoțional și nu numai, pentru cei care modelează generațiile următoare după chipul și asemănarea lor.

Asta pentru că educația nu e pentru bac, nici pentru job, ci pentru întreaga viață! dacă mă întrebați pe mine. O viață cu oameni care înțeleg și se bucură că sunt diferiți, dar în același timp la fel de valoroși în maaaarea economie a universului.

de Silvana Râpeanu

Silvana Râpeanu – Spirit (pe cât posibil) liber. Crede în educație continuă, profundă și diversă. A lucrat ca: hostess, galeristă, traducătoare, ghid turistic, proof-reader, profesoară și educator muzeal, din ce-și amintește. Dansează în 80% din timpul liber.