Egalitatea de gen și educația

Dreptul la educație și dreptul la egalitate între femei și bărbați sunt drepturi fundamentale ale fiecărei ființe umane. O știm de foarte mult timp, chiar dacă uneori sună a informație proaspătă și situație puțin probabilă pentru contextul românesc. Egalitatea implică drepturi, responsabilități și oportunități identice pentru femei și bărbați, fete și băieți; inegalitatea presupune discriminări, comportamente sexiste și perpetuarea stereotipurilor de gen pentru una sau cealaltă parte. „Egalitatea de gen este un principiu inerent drepturilor omului, o condiție sine qua non pentru o dezvoltare durabilă și centrată pe indivizi și un obiectiv în sine.”[1] Educația este sursa principală a eliminării inegalităților de gen și unul dintre cei mai importanți factori care duc la posibilitatea de angajare pe piața muncii a femeilor și, astfel, la obținerea independenței economice a acestora.

Cu toate că în România fetele și băieții au acces în număr egal la educație (rata alfabetizării la femei între 15 și 24 de ani fiind de 97,4%, iar la bărbați de 97%[2] - fig.1), pe piața muncii nu se vede acest lucru. Numai 53,2% dintre femei au un loc de muncă, rata pentru bărbații angajați fiind mult mai mare, de 69,5%[3]. Mai mult, posturile ocupate de femei sunt în domenii mai mult umaniste și mai putin tehnice și chiar mai prost plătite (învățământ, sănatate etc.). Nici la reprezentarea politică a femeilor nu stăm mai bine. Doar 19% dintre parlamentarii aleși sunt femei.[4]

Fig.1

Cum acționează România pentru egalitate de gen și educație? Cum ne poziționăm astăzi? Pare că ne putem mândri cu semnarea multor convenții și tratate, cu integrarea unor declarații internaționale în Strategia națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, punerea în aplicare a recomandărilor făcute în acestea și adoptarea obiectivelor internaționale de dezvoltare durabilă. Dăm numai câteva exemple. Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), adoptată în 1979, a fost semnată de România în 1980 și ratificată în 1982, iar Convenţia de la Istanbul (Convenţia privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice), adoptată în 2011 de Consiliul Europei, a fost semnată de România în 2014 și a intrat în vigoare în septembrie 2016. Declaraţia de la Beijing din 1995 și Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene din 2007 au fost și ele semnate de România încă de la adoptarea lor. România este semnatară, la fel ca majoritatea statelor din Uniunea Europeană, a tuturor tratatelor și directivelor ce cuprind aspecte legate de educație și egalitate de șanse.

Legislația cu privire la egalitatea dintre femei și bărbați este vastă. Constituția României adoptată în noiembrie 1991 și modificată prin Legea nr. 429/2003 conține un articol referitor la egalitatea dintre cetățeni indiferent de sex, însă dreptul la educație nu face nicio referință la gen. Legea educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011 face referiri în mai multe articole la interzicerea discriminării în învățământul superior pe criteri de sex, la echitate și etică academică. Legea nr. 229/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați garantează egalitatea de șanse și tratament între aceștia, eliminarea tuturor formelor de discriminare și luarea de măsuri pentru promovarea egalității de șanse. Capitolul trei din această lege interzice discriminarea „bazată pe criteriul de sex în ceea ce privește accesul femeilor și bărbaților la toate nivelurile de instruire și de formare profesională” și enunță obligativitatea includerii în programele de educație națională a temelor și activităților referitoare la egalitatea de șanse. Ministerul Educației Naționale asigură, conform acestei legi, „instruirea, pregatirea și informarea corespunzătoare a cadrelor didactice, la toate formele de învățământ, public și privat, pe tema egalității de șanse pentru femei și bărbați”. Mai mult, Ministerul promovează […] recomandări privind realizarea cursurilor universitare, instrumente de evaluare a manualelor școlare, programe școlare, ghiduri pentru aplicarea programelor școlare care să excludă aspectele de discriminare între sexe, precum și modelele și stereotipurile comportamentale negative în ceea ce privește rolul femeilor și al bărbaților în viața publică și familială.”

Actorii reprezentanți ai statului, care trebuie să pună în aplicare politicile publice relevante cu privire la egalitatea de gen și educație, sunt mulți: Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi (ANES) coordonată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Comisia Naţională în domeniul Egalităţii de Șanse între femei şi bărbaţi (CONES) coordonată de ANES, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Comisiile pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, din Camera Deputaților și Senat, coordonate de Parlament, Consiliile Judeţene şi cel al Municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (COJES) și nu numai[5].

Societatea civilă este și ea reprezentată de mai multe rețele și coaliții care înglobează dimensiunile de educație și egalitate de șanse; dăm numai câteva exemple: Coaliția anti-discriminare, Coaliția pentru egalitate de gen, Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (VIF) etc.[6]. Fiecare organizație neguvernamentală din aceste rețele, singură sau în parteneriat, desfășoară activități care pot fi complementare proiectelor și programelor de educație națională oferite sau prevăzute de stat. Un exemplu este cel al Centrului FILIA care, prin proiecte de cercetare, activități de sensibilizare și activism, susține egalitatea de șanse și de gen, emanciparea femeilor, reprezentarea intereselor acestora și implicarea în viața politică, reconcilierea între serviciu și viața privată, lupta împotriva tuturor formelor de violență asupra femeilor.

După cum putem observa, atât autoritățile statului, cât și organizațiile neguvernametale împart aceleași obiective. Ambele își doresc să facă din egalitatea de gen o prioritate națională, dar, cel puțin din partea societății civile, scepticismul este mare. Multe dintre organizațiile care studiază problema egalității de gen vorbesc de educație în primul rând. Astfel, se dorește obținerea de fonduri pentru introducerea perspectivei de gen în educaţie și eliminarea problemelor care periclitează accesul la aceasta[7]. Se propune formarea personalului didactic și a instituțiilor responsabile de învățământ (inspectorate școlare etc.), dar și formarea de experți din rândul societății civile care să ajute la învățarea și promovarea egalității de gen. Este recomandată publicarea de manuale care să atingă teme esențiale precum combaterea discriminărilor și stereotipurilor de gen[8], dar și lupta împotriva violenței care este tot un rezultat al lipsei de educație cu privire la egalitate și respectarea drepturilor omului. Sursele publicate online ar deschide accesul la educație părinților elevilor sau altor interesați.

Este necesară și organizarea de dezbateri, ateliere, expoziții și alte acțiuni prin care atât instituțiile publice de învățământ cât și organizațiile neguvernamentale să poată promova împreună, prin metode interactive, drepturile omului și să ducă la schimbarea și/sau formarea mentalităților. Trebuie recunoscută și încurajată implicarea societății civile în proiecte educaționale. În plus, este necesară alocarea de fonduri pentru cercetare în domeniu. O altă metodă prin care se poate face educație cu privirea la egalitatea de gen este cea media, campaniile de sensibilizare și informare cu privire la această temă nu ar trebui să lipsească din mediul online.

Nu în ultimul rând, pentru a încuraja respectarea legilor, punerea în aplicare a strategiilor naționale și implementarea politicilor publice propuse, trebuie să fie aplicate sancțiuni cu privire la constatarea inegalităților de gen și lipsei educației în acest sens oricărei instituții care nu le respectă. Numai prin voință politică poate fi pusă în aplicare legea.

Unde suntem de fapt astăzi, printre atâtea legi și eforturi de reducere și eliminare a inegalităților? România se află pe ultimul loc în rândul țărilor europene în ce privește egalitatea de gen (Fig.2)[9].

Fig.2

Inegalitățile de gen se suprapun altor inegalități, determinate de diferite forme de discriminare structurală, și consolidează obstacolele în accesul la educație. Numărul estimat al persoanelor fără certificat de naștere din România ajunge la 5.598 de persoane[10], printre aceștia copii care nu au acces la educație sau adulți care nu au mers niciodată la școală. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de nașteri în rândul adolescentelor, 101.174 de fete cu vârsta între 15 și 19 ani și 3.787 de fete cu vârsta sub 15 ani au dat naștere unui copil în perioada 2010-2014^[11], însă în continuare tinerii din învățământul preuniversitar nu au acces la informații cu privire la educația sexuală. Pe lângă toate acestea se adaugă și lipsa unui număr suficient de creșe și grădinițe raportat la numărul copiilor preșcolari, iar responsabilitățile de îngrijire le revin tradițional fetelor și femeilor din familie. În anul 2015 mai existau doar 1.097 de grădinițe în mediul urban și 105 grădinițe în mediul rural[12]. Suntem astăzi în situația în care, într-un sat de lângă Bacău, o fată din familie este cea care nu va merge la școală pentru a avea grijă de frații mai mici, în timp ce părinții vor încerca să asigure mâncare familiei pentru încă o zi. „Nu te naști, ci devii femeie” (Simone de Beauvoir, 1949) este o teză care nu reușește să devină deloc desuetă, deși ne-am dori. Devii ceea ce societatea patriarhală fabrică.

de Simona Necula

Simona Necula este membră a Centrului FILIA și a scris o teză despre Controverse in jurul celui de-Al Doilea sex al lui Simone de Beauvoir. Are ca scop să pună în practică, prin activism, ceea ce descoperă din teorie. Inegalitățile de gen și violența asupra femeilor sunt doar două teme care o preocupă și o mobilizează spre acțiune.

[1] UNESCO, “UNESCO’s Promise: Gender Equality – a Global Priority / La promesse de l’UNESCO : L’égalité des genres – une priorité globale”, 2014, sursă consultată pe 27 ianuarie 2017: http://unesdoc.unesco.org/images/0022/002269/226923m.pdf. A se consulta și Convenția cu privire la drepturile copilului din 1990: http://www.ohchr.org/EN/ProfessionalInterest/Pages/CRC.aspx.

[2] Statistici UNICEF, 2013, https://www.unicef.org/infobycountry/romania_statistics.html.

[3] EUROSTAT, “Employment and activity by sex and age - annual data”, 2015, sursă consultată pe 27 ianuarie 2017: http://ec.europa.eu/eurostat/.

[4] Centrul FILIA, „Comunicat de Presă”, sursă consultată pe 27 ianuarie 2017: http://www.agerpres.ro/comunicate/2016/12/19/comunicat-de-presa-centrul-filia-14-10-08. Alte pentru toată Uniunea Europeană găsiți aici: EUROPEEAN COMMISSION, “National parliaments”, sursă consultată pe 27 ianuarie 2017: http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/gender-decision-making/database/politics/national-parliaments/index_en.htm.

[5] A se vedea mai mulți aici: http://www.egal-platforma.ro/egalitate-de-sanse/.

[6] Paginile web ale acestora: http://www.antidiscriminare.ro/, http://ongen.ro/, http://violentaimpotrivafemeilor.ro/.

[7] A se vedea studiul realizat în cadrul proiectului Educația fără discriminare este și treaba mea!, implementat de Centrul de Resurse Juridice, Mihaela MANOLE, „Combaterea excluziunii de la educația de calitate – priorități din prisma politicilor publice”, 2017, sursă consultată pe 27 ianuarie 2017: http://www.educatiefaradiscriminare.ro/articole/combaterea-excluziunii-de-la-educatia-de-calitate/.

[8] Mai multe detalii despre manualele existente astăzi aflați din studiul realizat la Universitatea București în anul 2015. Cosima RUGHINIȘ, Laura GRÜNBERG, Raluca POPESCU (coord.), Alice în Țara Manualelor. O explorare a personajelor care îi inspiră pe copii în școală, sursă consultată pe 27 ianuarie 2017: https://www.scribd.com/document/270405416/Raportul-Integral-Alice-in-Tara-Manualelor.

[9] Gender Equality Index 2012, sursă consultată pe 27 ianuarie 2017: http://eige.europa.eu/gender-statistics/gender-equality-index/2012/RO.

[10] Ministerul Fondurilor Europene, Analiza socială desfășurată în a fost realizată în Județele din România, în perioada 31 iulie – 15 septembrie 2015, disponibilă aici: http://www.fonduri-ue.ro/images/files/transparenta/romi/23.03/Analiza.judetelor.RO.pdf

[11] Institutul Național de Statistică, Mișcarea Naturală a Populației - Baza de date TEMPO – serii de timp, POP201C - Nascuti vii dupa rangul nascutului viu, pe grupe de varsta ale mamei, disponibilă la adresa: http://www.insse.ro/cms/

[12] Date disponibile în Baza de date și metadate TEMPO a Institutului Național de Statistică, SCL101D – Unitățile școlare pe categorii de unități școalare și medii de rezidență, disponibile la adresa: http://www.insse.ro/cms/.