Educația fără discriminare – o problemă a întregii societăți
În ultimii ani se discută foarte mult despre rolul educației interculturale în formarea personalității elevilor. Și pe bună dreptate. Valorile educației fără discriminare sunt, aproape în totalitate, valori morale. Și nu putem vorbi despre educație fără această dimensiune axiologică a personalității noastre. Poate cea mai potrivită definiție a educației în acest context este cea dată de Kant: ”calea omului către umanitate”. Dar educația nu se desfășoară numai în context formal, în instituții de învățământ, ci și acasă sau în alte contexte informale sau nonformale. Poate mai mult ca în cazul oricărei alte componente a educației, cea interculturală trebuie sprijinită de familie. Sau, mai degrabă, de acolo pornește sau ar trebui să pornească. De cele mai multe ori, copiii ajung în grădinițe sau școli cu stereotipuri gata formate. De mici aud de la părinți: ”dacă nu ești cuminte te dau la țigan”, ”miroși ca țiganii!, ”vorbești ca la ușa cortului” etc. Ne-am referit doar la etnia romă fiindcă, din păcate, e cea mai condamnată la stereotipuri. Dar mai sunt și alte etnii (depinde de zona țării), să nu mai vorbim de stereotipurile și prejudecățile religioase sau sexuale. În aceste cazuri, părinții sunt foarte vehemenți în susținerea unor convingeri denigratoare, condamnabile pentru oricine este altfel decât ei.
Oricât de mult ne-am dori, școala nu poate suplini totul. Astăzi, se lasă exclusiv ”pe umerii” școlii tot ceea ce înseamnă educație. O disciplină opțională numită Educație interculturală (cum s-a tot propus!) nu credem ca rezolvă foarte mult. Nu ar fi decât o altă oră în care se predau conceptele foarte dificile ce țin de acest domeniu, iar evaluarea ar consta în verificarea memoriei de scurtă durată. La fel ca și în cazul educației morale, vorbim de o formarea unei conștiințe morale care nu se justifică decât în prezența unei conduite morale. Nu poți să limitezi educația fără discriminare la pur nivel teoretic. Școala oferă zilnic contexte în care acest tip de educație trebuie valorificat: de la teme din curriculum, la diferite discipline până la situații concrete în care sunt implicați elevii în afara lecțiilor. Și credem că cele care au cel mai puternic efect formativ sunt cele în care ei participă efectiv, demonstrând o conduită proprie unui tânăr educat în manieră interculturală. Însă, pentru aceasta, trebuie să avem profesori pregătiți ca adevărați formatori în acest sens, care să promoveze valori şi comportamente sociale ca acceptarea, toleranţa, comunicarea şi integrarea pozitivă şi să evite atitudinile negative de etichetare, stereotipurile, prejudecăţile şi comportamentele discriminatorii, intoleranţa, xenofobia, rasismul etc. Este, credem, prima grijă pe care trebuie să o avem în vedere: pregătirea inițială a cadrelor didactice. Educația interculturală este doar o disciplină opțională în planul de învățământ la nivel național pentru cei care urmează programul de formare psihopedagogică, dar care se predă în cele mai multe universități. Însă nu devii formator numai parcurgând o disciplină și dând un examen. Este doar una dintre componentele care formează stilul de predare, alături de propriile convingeri și experiențe personale. De aceea, credem că pe lângă stăpânirea unui bagaj teoretic studenții trebuie implicați în alte activități decât cele didactice: proiecte naționale și internaționale, participarea la activități comunitare, implicare în acțiuni de voluntariat etc. Astfel, vor deveni profesori care vor implica, la rândul lor, elevii școlilor în care își desfășoară activitatea.
Chiar dacă programele școlare la unele discipline (cele umaniste) au precizate la transmiterea unor valori și atitudini manifestarea interesului pentru comunicarea interculturală, interacţiunea dintre identitatea culturală naţională şi cea europeană, nu se oferă exemple de activităţi de învăţare sau conținuturi explicite în acest sens. Dar fiecare disciplină oferă contexte (prin anumite subiecte) de valorificare și promovare a acesteia; important este însă ca profesorul să fie capabil, să fie disponibil și să fie pregătit în acest sens. Trebuie să fie convins că este o cerință a educației societății noastre de a dezvolta interesul elevilor faţă de aspecte interculturale, de a dezvolta o atitudine de empatie culturală şi interculturală, conducând, astfel, la înţelegerea alterităţii şi la refuzul discriminării. Pe de altă parte, profesorul trebuie să fie un adevărat mediator cultural, care își cunoaște elevii, care valorifică strategii de cunoaştere şi intercunoaştere în interiorul grupului, care nu discriminează un elev de o anumită etnie așezându-l în ultima bancă sau izolându-l de restul, care comunică asertiv și este capabil să rezolve pozitiv orice conflict, care promovează identitatea culturală etc.
Dacă prin natura meseriei noastre suntem implicați în formarea inițială a cadrelor didactice în universitate, la nivel de licență și master, activitatea noastră are în vedere și formarea continuă a acestora. În ultimii ani am înțeles cât de important este rolul educației nonformale în formarea unui tânăr, astfel încât ne desfășurăm activitatea și în cadrului Asociației TopFormalis, unde prin activități diverse ne propunem să oferim profesorilor contexte în care să se perfecționeze profesional. Iar educația pentru diversitate ocupă un loc esențial, mai ales prin prisma propunerilor făcute pentru desfășurarea activităților din săptămâna Școala altfel!. Ar putea fi un context prielnic în care elevii să fie implicați real în activități care să promoveze educația pentru diversitate, mai ales că trăim într-o zonă cu multe școli multietnice. Experiența noastră în acest sens s-a acumulat datorită proiectelor internaționale în care am fost implicați, unul dintre ele privind educația multietnică în școlile din zona transfrontalieră, un proiect în parteneriat cu Universitatea din Debrecin, Ungaria. Am avut ocazia să ne desfășurăm activitățile cu studenții în școli din România și Ungaria și am putut observa părțile bune, dar și lipsurile în ambele țări. Credem că un aspect pozitiv în unele școli de la noi îl constituie prezența unui mediator școlar, plătit de comunitatea locală, care sprijină mult educația fără discriminare. Activitățile interculturale, la care participă întreaga comunitate, uneori elevi și părinții acestora sunt de bun augur.
Ceea ce vrem să evidențiem este că educația fără discriminare trebuie să fie un efort comun: al școlii, al familiei, al comunității locale. Sunt familii care nu știu sau nu pot accepta că au un copil homosexual, familii care nu pot accepta că vecinul este de o altă religie și îl judecă, sau că este de o altă etnie și îl condamnă. Acest tip de educație începe de timpuriu, în familie și durează toată viața. Este un efort comun de a forma un sistem de valori sănătos, în care respectarea și promovarea drepturilor omului să devină un resort intern. E nevoie de o permanentă cunoaștere, autocunoaștere, intercunoaștere pentru a ajunge la formarea unei atitudini deschise față de diversitate. Dar în primul rând trebuie să conștientizezi toate acestea și să îți dorești. Abia atunci te poți numi OM.
Adela Bradea, conferențiar universitar la Universitatea din Oradea, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic. Titular cursuri: Fundamentele pedagogiei, Educație interculturală, managementul clasei de elevi. Membru expert în mai multe proiecte internaționale: Collaboration for Equality of Chances in Multiethnic Cross-border Education, Teaching and Learning in Special Education with Information Communication Technologies etc.
Valentin Cosmin Blândul, profesor universitar doctor la Universitatea din Oradea, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic. Titular cursuri: Fundamentele pedagogiei, Psihologia educaţiei, Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia evaluării, Managementul clasei de elevi. Membru în mai multe proiecte internaționale, Preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis” din Oradea.
Email – adelabradea@yahoo.com, bvali73@yahoo.com
