Analiză comparativă a manualelor de Cultură Civică

Citește Analiza comparativă a
manualelor de Cultură Civică în
versiunea completă cu referințe
și imagini din manualele școlare.

Rezumat al analizei comparative:

Punct de vedere despre conținutul manualelor de cultură civică din perspectiva educației nediscriminatorii

În data de 5 aprilie 2016, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a aprobat noul plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, aplicabil începând cu anul şcolar 2017- 2018. Una dintre modificările adoptate este înlocuirea disciplinei cultură civică, din trunchiul comun, cu disciplinele pentru educație socială, respectiv pentru clasa a V-a Gândire critică și drepturile copilului, clasa a VI-a Educație interculturală, la clasa a VII-a Educație pentru cetățenie democratică și clasa a VIII-a Educație economico-financiară.

Și in acest an școlar, elevii vor învăța după manuale de cultură civică scrise în 1999 și 2000, manuale care, conform răspunsului oficial al Ministerul Educaţiei ¹, nu au mai fost niciodată reeditate, ci doar retipărite.

CRJ a analizat² manualele de cultură civică de gimnaziu³, cu scopul de a sprijini realizarea continutului de noi suporturi didactice, actuale si actualizate si conforme cu o educație civică, interculturală și pentru drepturile omului. Studiul s-a bazat pe o grilă de analiză cantitativă a conținutului și pe o analiză de conținut calitativă în care se urmăresc măsura în care și modul în care apar în curriculum, în textele de lecții și în activitățile de studiu teme legate de gen, etnie, religie, orientare sexuală și dizabilitate și s-au inventariat valorile vehiculate în textele de manual din perspectiva educației pentru drepturile omului şi diversitate.

Cultura civică reprezintă în gimnaziu disciplina cu următoarele valenţe şi trăsături definitorii: un demers interdisciplinar şi intercultural care solicită deschidere, comunicare şi flexibilitate, cultivându-le în acelaşi timp; cultura civică angajează în mod necesar dialogul dintre diferite modalităţi de cunoaştere şi dintre diferite tipuri de culturi; este un demers care îl ajută pe elev să conştientizeze nevoia şi posibilitatea de cultivare a respectului faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi, în condiţiile acceptării pluralismului, sub multiplele lui aspecte (politic, economic, religios, cultural etc.).

Într-o abordare comparativă sensibilă la factorii impliciţi timp şi progres, nici unul dintre cele cinci manuale analizate nu împlineşte criteriile metodologice propuse de Ministerul Educatiei⁴ studiului culturii civice, prezentând texte neactualizate mai bine de aproape două decenii. Folosirea unor termeni derogativi pentru romi, afro-americani și persoane cu dizabilitati este de neacceptat în standardele formulărilor academice contemporane. Deseori, orizontul temporal al manualelor lipseşte aproape cu desăvârşire, iar menţiunile evenimentelor cu miză istorică sunt eludate cu sistem, astfel încât textului să i se regăsească utilitatea pedagogică „peste moduri şi timp”.

Manualele prezinta un trend minimalist în abordarea chestiunii minorităţilor. Relatarea evenimentelor relevante pentru istoria etniilor se reduce, de cele mai multe ori, la precizarea existenţei acestora, minorităţilor etnice fiindu-le dedicate secvenţe pasagere, lapidare ca întindere şi importantă, cu alte menţiuni secundare ale unor minorităţi rasiale şi tribale sau ale unor momente cu relevanţă politică şi istorică pentru istoria drepturilor omului.

Uluitoare şi de neacceptat este menţiunea laconică sau absenţa oricărei menţiuni explicite pe tema Holocaustului. În locul acesteia, într-unul din manuale, aflăm că totalitarismul, inclusiv hitlerismul reprezintă, conform Hannei Arendt, “teroarea totală” şi că în astfel de regimuri “autorităţile statului nu pot fi controlate de cetăţeni”.

Tema discriminării etnice devine prezentă numai la nivelul unor exigențe contemporane, unde istoria şi tradiţiile minorităţilor de tot felul ar avea un loc precis şi un rol explicit. Acest nivel de auto-cenzură, în numele globalismului teoretic cvasi-generalizant în defavoarea ideii de minoritate sau specificitate, desfăşurat de altfel cu maximă coerenţă şi „metodă”, este evident atât în corpul lecţiilor, adeseori atent teoretizate în limitele abstracte la nivelul termenilor-cheie şi vădit sincretice la nivelul temelor de reflecţie. Astfel, lecţiile nu aduc nimic nou la nivelul particularităţii şi locaţiei evenimentului istoric, ci lasă un mare gol, atât inechitabil, cât şi periculos de elocvent prin chiar tăcerea calculată a autorilor şi metodologilor.

Regăsim o singura imagine⁵, de o dimensiune si calitate reduse, care arată intenţia graficianului de a exemplifica manifestările rasiste în rândul copiilor cu instanţa excluderii unui copil cu tenul închis din grupul celor cu pielea mai albă. Oricât de izolat sau greu de descifrat, un astfel de desen trebuie menţionat pentru unicitatea sa în corpul ilustraţiilor manualelor de educaţie civică avizate de Ministerul Educaţiei de-a lungul anilor.

Discrepanţa dintre numărul de imagini cu portrete masculine sau feminine din texte, alături de inexistenta sau raritatea unor fotografii ale militanţilor şi evenimentelor istorice pentru drepturile femeilor este un simptom al tuturor manualelor de sfârşit de ani nouăzeci, ceea ce nu poate reprezenta câtuşi de puţin o scuză, ci doar o constatare critică generalizantă.

Într-o metododogie ajustată, cu aplicare în 2015-2016, lipsa de referinţă în context la educaţia împotriva discriminării de gen și sexuale, eludând particularităţile identitare psihologice şi sociale ale celibatului, familiei monoparentale, cuplurilor liber-consimtite, precum şi a homosexualităţii, bisexualităţii, lesbianismului, trans-sexualitatii şi ale derivativelor cognitive aferente acestor particularităţi identitare aduc un prejudiciu real educaţiei diversităţii şi respectului faţă de drepturile şi opţiunile de viaţă ale categoriilor, grupurilor şi persoanelor sus-menţionate.

Într-un singur manual, la capitolul „Familia ca grup social”, descoperim o enumerare exhaustivă a tipurilor de parteneriate moderne, incluzând celibatul, cuplul consensual şi cuplul homosexual - prezentate ca „tolerate, acceptate ca modele alternative de viaţă, de tot mai mulţi oameni”. Este de notat că acest insert teoretic succint privitor la cuplurile alternative şi modurile lor de viaţă - oricât de pasager, ramane totuşi unica precizare pe temele minorităţilor sexuale din manualele de Cultură Civică în uz, fie ele de clasa a VIII sau -a sau a VIII-a.⁶

Abordarea enumerativă, de bifat numai la nivelul includerii formale, exprimările vagi, incomplete sau chiar inexistente cu privire la evenimente relevante pentru sau din istoria minorităţilor etnice, sexuale, religioase, drepturile persoanelor cu dizabilități si drepturile femeilor sunt un element comun în evaluarea textelor manualelor.

Recomandări

Odată cu revizuirea metodologiei, considerăm imperativ ca noile ediţii să acorde o atenţie sporită chestiunii minorităţilor şi a discriminarilor ce fac obiectul explicit al normelor de educaţie la care România a subscris prin integrarea în Uniunea Europeană.

Întreaga serie de definiţii şi menţiuni ale structurilor politice şi administrative, cât şi a istoriei recente politice şi instituţionale a României, a Uniunii Europene şi a referirilor la Tratate Internaţionale sunt de actualizat urgent, laolaltă cu activităţile şi exerciţiile ce prezintă numai (fără să confirme istoria recentă) educaţia civică în virtutea unui trecut încă apărând, ca urmare a lipsei reeditărilor, ca o aspiraţie pentru viitor.

Precizările referitoare la Holocaust, inclusiv la definirea culpei regimului Antonescu ȋn context, sunt elemente esențiale ale unei metodologii pro-democratice. La fel ar fi o discuție a statutului minorităților etnice în Romania socialistă, cu toate elementele critice la adresa naționalismului ceaușist. La fel ar fi inserarea unor secțiuni descriptive pentru rezistența anticomunistă in Romania postbelică – adeseori asimilată abuziv cu legionarismul.

Un discurs actualizat al chestiunii minorităţilor, cu precădere al minorităţilor naţionale în concordanţă cu standardele de secol 21 sunt inevitabile. Romii, mereu absenţi din secţiunile destinate minorităţilor naţionale, trebuie prezentaţi şi descrişi în conformitate cu istoria culturii, emancipării şi situaţiei lor sociale în România şi Europa. Evreii, maghiarii, turcii, albanezii, armenii, bulgarii, croaţii, grecii, saşii, italienii, polonezii, rusii lipoveni, sârbii, cehii, slovacii, tătarii, ucrainienii, macedonenii, rutenii sau mai noii migranţi chinezi, arabi, (din nou) italieni, africani - mulți dintre ei cu contribuţie importantă la viaţa socială şi mediul de afaceri românesc, sunt pur şi simplu omişi din enumerare fie din raţiuni de spaţiu, fie din considerente pedagogice ce ne scapă din vedere la momentul analizei, având în vedere noile modificări de programă ce introduc Educaţia Interculturala în Curriculum-ul de clasa a VII-a.

Într-un curriculum pro-european, metodologia multiculturală - cu toate aspectele ei incomode pentru naţionalism - trebuie să îşi rescrie rădăcinile într-o viziune cu totul actualizată a educaţiei civice, bazată pe o nouă prioritate, anume cea a conceptualizării identităţilor multiple - fie ele etnice, de gen sau de convingere - laolaltă cu prezentarea pe larg a diferenţelor între indivizi sau grupuri elective. Dacă Religia, cu perspectiva sa teologizantă asupra moralei şi idiosincrazia sa la pluralitatea credinţelor şi obiceiurilor îşi va păstra rolul determinant în ponderea pedagogică a educaţiei etice în România anilor 2017, atunci unde ar mai rămâne de inserat o metodologie cu mize interdisciplinare, unde diversitatea tradiţiilor, fie ele religioase, fie de mentalitate, să corespundă dimensiunii unui curriculum al diversităţii si drepturilor omului? Ce intertext metodologic ar putea asocia coerent discipline precum religia, educaţia sexuală şi educaţia interculturala?

La nivel practic, sistemul educaţional din spaţiul românesc are nevoie urgent de ilustrări contextuale ale noţiunilor generatoare de respect faţă de singularitate, unicitate sau diferenţa ireductibilă, însoţită de un aparat adecvat al aplicaţiilor în care fundamentele gândirii critice să fie introduse împreună, a se citi în contextul propice unei educaţii democratice la standarde contemporane şi conforme obligaţiilor asumate deja de România ca membru al Uniunii Europene.

Citește Analiza comparativă a
manualelor de Cultură Civică în
versiunea completă cu referințe
și imagini din manualele școlare.

¹ Potrivit răspunsului Compartiment Informare Publică Lege 544/2001 din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, document nr de intrare 131/17.06.2016, la solicitarea nr. 79/30.05.2016 transmisă de CRJ.

² Analiza realizată de Andrei Zlatescu, în cadrul proiectului Educația fără discriminare este și treaba ta!, implementat de Centrul de Resurse Juridice și co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest document nu reflectă neapărat poziţia oficială a guvernului elveţian. Responsabilitatea pentru conţinutul acestuia este asumată în întregime de CRJ. Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm accesati www.educatiefaradiscriminare.ro.

³ Analiza include cinci manuale de Cultură Civică (Cultură Civică, Manual pentru clasa a VII-a, Editura Humanitas Educaţional, 2015. Autori: Dakmara Georgescu și Doina-Olga Ștefanescu; Cultură Civică, Manual pentru Clasa a VII-a, Editura All Educaţional, copyright 1999, 2003, 2009, 2010, 2013. Autori: Elena Nedelcu și Ecaterina Morar; Cultură civică, Manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas Educaţional, 2015. Autori: Dakmara Georgescu și Doina-Olga Ştefănescu; Cultură civică, Manual pentru clasa a VIII-a, Editura Corint. Autori: Maria-Liana Lăcătuş și Mihaela Penu Puşcaş; Cultură civică, Manual pentru clasa a VIII-a, Editura Sigma, 2000. Autori: Dorina Chiritescu și Angela Tesileanu) aprobate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru anul școlar 2015-2016 pentru învățamîntul gimnazial - Catalogul manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, disponibil pe site-ul Ministerului, la adresa http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/23366 (conform raspunsului Compartiment Informare Publică Lege 544/2001 din cadrul MENCT la solicitarea nr. 60/30.03.2016 transmisă de CRJ). Catalogul manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar nu include manuale de cultură civică pentru nivel de invățământ liceal.

⁴ Anexa nr.3[4] la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 5097/09.09.2009 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării referitor la programele şcolare de cultură civică pentru CLASELE a VII-a şi a VIII-a aprobate prin Ordin al Ministrului nr.5097/09.09.2009.

⁵ In manualul de clasa a VII-a, editura All

⁶ Idem 5